Comunicat  și argument (personal ) pentru cei invitați la Simpozionul din luna octombrie, anul curent

 

I Comunicat

 

Stimați și iubiți colegi!

 

După cum știm cu toții, anul acesta este consacrat Tainei Sfântului Maslu și la nivelul învățământului teologic superior din întreaga Patriarhie Română, se organizează simpozioane, se întocmesc studii și se elaborează lucrări științifice axate pe această temă de referință și de mare actualitate

            Luând cunoștință de acest act, Facultatea noastră de Teologie Ortodoxă din Constanța, receptivă totdeauna la mesajele și activitățile culturale și religioase de mare anvergură, desfășurate atât pe plan local, cât și la nivel național, și-a exprimat și anul acesta opțiunea de a convoca un simpozion la Mănăstirea Arinii Dornei (Jud. Suceava), dedicat Sfântului Maslu-temă generală, dar totodată și complexă prin varietatea și profunzimea ideilor și noțiunilor abordate, orientate sistematic și metodic pe profilul și specificul disciplinelor teologice, pe latura canonică și practică a slujirii sacerdotale,  pe terenul pastoral-misionar și, nu în ultimul rând, pe viziunea și perspectiva interconfesională și interreligioasă a contextului în care ne aflăm.

            Sarcina de a pregăti acest simpozion ne-a fost trasată prin decizia consiliului profesoral (întrunit în luna februarie, anul curent), iar noi am răspuns afirmativ și călduros la această solicitare, promițând solemn că ne vom angaja cu toții la îndeplinirea onorabilă a acestei atribuții.  În fond, acțiunea noastră colectivă nu reprezintă altceva decât o sesiune de comnunicări științifice, în cadrul căreia fiecare coleg participant este invitat să-și aducă contribuția sa originală în domeniul cercetării teologice, iar această contribuție să fie cât mai pertinentă și relevantă și în strânsă corelație cu tema.

            Reflectând adânc asupra acestei probleme, ne-am decis să-i dăm simpozionului nostru următorul titlu sugestiv: Sfântul Maslu-Taina însănătoșirii vieții sufletești și trupești și modalitate de pastorație a bolnavilor. Titlul subiectului a fost acceptat și de Î. P. S. Părintele nostru Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, căruia îi mulțumim respectuos pentru tot efortul și sprijinul material pe care ni-l va acorda în pregătirea și susținerea simpozionului.

            Asumarea sarcinii de a pregăti și organiza acest simpozion implică în mod automat și îndatorirea de a sublinia o serie de sugestii și precizări legate de funcția harismatică și eclesiologică a Tainei și de a formula câteva obiective și puncte de reper referitoare la abordarea eshaustivă a temei acestui simpozion.

            Tema poate fi larg diversificată și compartimentată. În cadrul ei putem dezvolta o multitudine de aspecte legate de Sfântul Maslu, unele cu caracter liturgic, dogmatic, moral și misionar, iar altele cu conținut  catehetic, biblic, pastoral și interconfesional, însă toate subdiviziunile  trebuie argumentate pe temeiul Scripturii și a Tradiției Apostolice și patristice și ancorate strict în realitatea concretă a vieții sacramentale și religioase a Bisericii noastre Ortodoxe.

 

II Argument

 

             Harul dumnezeiesc împărtășit prin Taina Sfântului Maslu lucrează concomitent și deopotrivă atât asupra sufletului, cât și asupra trupului, pentru că sfințirea persoanei umane o raportăm totdeauna la unitatea și integritatea dihotomică (psiho-fizică) a făpturii omenești, a sufletului și a trupului, care nu pot fi disociate. Maslul este prin excelenț㠄Taina însănătoșirii îmtregii naturi omenești, a sufletului și a trupului[1]”,  pentru ca trupul să devină instrument permeabil al lucrării pozitive a sufletului și să întărească și sufletul. „Trupul este unealta, este ca o haină  și o îmbrăcăminte a sufletului. Dacă va locui împreună cu un suflet sfânt, ajunge templu al Duhului Sfânt[2]

            De aceea, în toate rugăciunile Tainei se cere împreună: tămăduirea trupului, iertarea de păcate și curățirea sufletului de patimi și de răutăți. „Liberarea de păcate pentru care nu s-ar fi putut face penitență și ajutorul în lupta împotriva păcăturii se unesc, laolaltă, cu vindecarea trupească [3]”, în lucrarea acestei Taine restauratoare, pentru că, „fiind noi formați din două părți: din suflet și din trup, îndoit ne-a dat și acestea, precum, cu adevărat, și El îndoit S-a făcut pentru noi: fiind Dumnezeu cu adevărat și om cu adevărat, făcându-Se; și cu Darul Duhului nevăzut să sfințească sufletele noastre, iar cu cele văzute, adică: cu apa, cu untedelemn, cu pâinea, cu vinul și cu celelalte care se sfințesc cu Duhul, să sfințească trupurile noastre, și să ne dăruiască nouă mântuirea cu totul desăvârșit[4]. ”  

             Această putere vindecătoare vine de la Hristos, Izvorul vieții și al preoției harice, Care Își activează în fiecare Sfântă Taină prezența și lucrarea Sa mântuitoare prin mijlocirea preoților slujitori. „Preotul este dator a deschide gura, iar celelalte toate le lucrează Hristos Dumnezeu”[5],  spune un mare părinte al Bisericii.

            Așa cum în timpul viețuirii Sale pământești tămăduia toată boala și neputința în popor ( Matei IV, 23) pentru a reabilita și înălța firea umană afectată de păcat și  a o readuce la demnitatea și cinstea cea dintâi, tot astfel și acum, Hristos Dumnezeul nostru „ revarsă din cer puterea Sa cea tămăduitoare”, Se atinge de trup, „potolește fierbințeala, ușurează suferințele și izgonește toată boala cea ascuns㠔 (Rugăciunea a treia din rânduiala Tainei Sfântului Maslu)[6].

            De fapt, toate „Tainele la care credincioșii participă prin rugăciune, sunt canalele prin care vine harul Sfântului Duh”[7], izvorât din umanitatea îndumnezeită a lui Hristos. Acest har îl fortifică pe credincios în lucrarea virtuților și în lupta împotriva păcatului și adâncește tot mai mult relația lor de comuniune cu Hristos. „Toate Tainele sunt mijloace prin care se întărește această unire cu Hristos”[8],  însă prin Taina Sfântului Maslu li se comunică și starea Sa de jertfă, pentru a suporta cu tărie și răbdare crucea suferințelor și a bolilor trupești și a dobândi cununa biruinței, prin împărtășirea din bucuria negrăită a Învierii Sale.

            Chiar dacă, unii bolnavi nu se însănătoșesc, ei primesc după oficierea Sfântului Maslu o mângâiere și alinare trupească și sufletească și dobândesc curaj ca să îndure în continuare boala fără cârtire, sau chiar li se ușurează boala. În tot cazul, fie că cei ce solicită această Taină   se tămăduiesc de boli, fie că nu se  tămăduiesc, pentru c㠄suferința lor le este de mare folos trupului spre mântuire”[9], Sfântul Maslu rămâne pentru toți cei ce participă la el, un mijloc terapeutic și sfințitor „dătător de mari și dumnezeiești daruri: izbăvitor de boli, iertător de păcate, dătător de sfințire, de întărire dumnezeiască și, în sfârșit, solitor Împărăției cerurilor.[10]”

            Taina Sfântului Maslu are prin excelență un caracter comunitar sau eclesiologic, concretizat în comuniunea rugăciunii eclesiale, în numărul de șapte preoți slujitori ai Tainei și în participarea activă și împreună rugătoare a credincioșilor cu preoții săvârșitori ai Tainei. Pulsează în atmosfera și în cadrul liturgic al slujbei spiritul iubirii fraterne a comunității eclesiale, unită într-un cuget, în duhul evlaviei, al solidarității și al rugăciunii fierbinți pentru izbăvirea celui bolnav și ridicarea lui din patul suferinței. Pentru implorarea harului tămăduitor și iertarea păcatelor, se invocă ajutorul Preasfintei Fecioare, al sfinților taumaturgi, al îngerilor și al tuturor slujitorilor trăitori în Hristos care cultivă în viața lor comuniunea cu Dumnezeu și cu sfinții Săi. Însăși structura rânduielii Tainei relevă puterea inefabilă a rugăciunii pe care Biserica o înalță stăruitor către Dumnezeu pentru a îndupleca mila și   îndurarea Sa față de cei suferinzi. „Rugăciunea este întinderea mâinilor spre Dumnezeu, pentru primirea îndurărilor Sale. Dumnezeu vrea să Îl solicităm în rugăciunile noastre, nu pentru El-căci El știe totul-ci pentru noi, ca să fim mereu gata să primim milostivirea Sa oricând ar binevoi El să ne-o dea”[11].

            În textul celor șapte rugăciuni din cadrul rânduielii Tainei transpare convingerea și conștiința unanimă a Bisericii  asupra faptului că darul vindecării se dobândește de la „Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre”, numai pe calea rugăciunii. „Rugăciunea este o forță tot atât de reală ca și gravitația universală, scrie savantul american Dr. Alexis Carrel. În calitate de medic-zice el-am văzut oameni, atunci când toată terapeutica (tratamentul bolii) dăduse greș, tămăduițide boală și de deprimare (descurajare)prin forța senină a rugăciunii. Este singura forță în lume, care poate să învingă ceea ce se numește << legile naturii>> și se cheamă <<minuni>> prilejurile în care rugăciunea și-a arătat în chip mișcător puterea sa”[12].

            Nu putem transforma acest concept într-o regulă generală și nici nu putem considera Taina Sfântului Maslu o lucrare sacramentală care ar  produce în mod automat vindecarea bolilor și tămăduirea suferințelor, pentru că eficacitatea harului depinde și ea de anumiți factori, în care dispoziția sufletească și credința celui ce primește această Taină ocupă un loc prioritar. „Tainele lucrează totdeauna sau pentru mântuire sau pentru condamnare, în funcție de credința primitorului.[13]”

             În general, efectele Tainei se manifestă în vindecarea trupului, liniștea, mângâierea și ușurarea sufletului și iertarea păcatelor, atunci când „bolnavul credincios e chinuit și de conștiința că boala lui are cauza și în unele păcate pe care nu le-a putut mărturisi, sau eventual va muri fără iertarea acestor păcate[14]Păcatele se iartă prin rugăciunile preoților săvârșitori ai Tainei Sfântului Maslu, numai „ dacă și bolnavul simte în sufletul său părere de rău pentru păcatele făcute și imploră îndurarea dumnezeiască.[15]”  Într-una din cele șapte rugăciuni, preoții se roagă pentru „tămăduirea sufletului și a trupului și spre curățire și înlăturare a toată patima și a toată neputința și boala și a toată întinăciunea sufletească și trupească”(Rugăciunea a treia... ), deci pentru reintegrarea celui bolnav în trupul spiritual al Bisericii: „Dăruiește-l pe dânsul sănătos și întreg Bisericii Tale, ca să fie bineplăcut Ție și să facă voia Ta (Ibidem).

            Numărul șapte este simbolul desăvârșirii și închipuie bogăția darurilor Sfântului Duh (Iasaia XI, 2-3;  Galateni V, 22). Cele șapte rugăciuni și cele șapte ungeri însoțite de rostirea de șapte a rugăciunii de tămăduire a bolnavului („Părinte Sfinte, Doctorul sufletelor și al trupurilor...”) semnifică plinătatea Bisericii, care resimte suferințele și neputințele fiilor ei sufletești și se roagă pentru îndreptarea și însănătoșirea lor, așa cum toate elementele componente ale unui organism conlucrează între ele pentru buna lui funcționare. Participarea întregii comunități creștine la rugăciunea comună săvârșită pentru redresarea și reabilitarea celui bolnav este exprimată și de pripeala repetată după fiecare stihiră a canonului: „Stăpâne Hristoase Milostive, miluiește și tămăduiește pe robul tău”,  pentru că boala este o urmare firească a păcatului. Darul vindecării sufletești și trupești rămâne, totuși, o taină, căci Dumnezeu îl împărtășește numai după a Lui cunoștință și rânduială: „Este cu neputință să ne închipuim (Sfântul Maslu) o slujire permanentă de vindecare, căci aceasta depinde de puterea miraculoasă a lui Dumnezeu, care o trimite după cum voiește”[16].

            În prealabil, se cere bolnavului să-și mărturisească păcatele înainte de a primi Taina Sfântului Maslu. În acest caz, nu putem admite că Sfântul Maslu ar fi o substituire a Tainei Pocăinței, sau că efectele lui sunt condiționate de această Taină[17].

            Mărturisirea păcatelor înainte de oficerea Tainei Sfântului Maslu, îi este necesară credinciosului ca un mijloc de purificare morală și de ridicare a lui la viața de sfințenie, prin curățirea simțurilor de patimi. Într-un anume fel, spovedania (săvârșită în situația aceasta) devine o modalitate de pregătire sufletească a bolnavului pentru primirea Sfântului Maslu și pentru a putea beneficia de roadele lui. „Nici o taină nu este eficace prin ea  însăși. Ea cere credinciosului efortul voinței lui, o sfințire a inimii, care este o adevărată colaborare la lucrarea sacramentală. În deplinătatea Sa, Duhul nu coboară decât într-o inimă pregătită și curățită.[18]”

            Acesta ar putea constitui și unul din motivele majore pentru care credinciosul bolnav nu primește îndată darul vindecării. Dacă totuși există credincioși care nu se însănătoșesc după oficierea Tainei, înseamnă c㠄 Dumnezeu știe că însănătoșirea trupească n-ar fi spre folosul sufletesc al celui bolnav și, de aceea, el nu se  face sănătos[19]”.  Boala suportată cu răbdare și resemnare reprezintă o cale împărătească de întoarcere către Dumnezeu. „Boala ne învață să fim smeriți și supuși voii lui Dumnezeu. În boală deprindem smerenia, răbdarea, seninătatea și recunoștința față de Dumnezeu”[20].

            Taina Sfântului Maslu ne dezleagă enigma suferinței și ne arată că la originea tămăduirii bolii stă iertarea păcatelor. Între păcat și suferință există o legătură inseparabilă, așa cum între suflet și trup există o unitate perfectă. Când omul păcătuiește, sufletul păcătuiește de fapt, prin trup. „Așadar, din starea sufletească izvorăște păcatul, iar nu din trup, trupul este doar unealata voinței.[21]”

             Dacă în majoritatea cazurilor, bolile sunt cauzate de păcatele noastre, „Dumnezeu pedepsește și trupul din cauza păcatelor sufletului, pentru a-i da sănătate celei mai bune părți din om prin pedepsirea celei mai puțin mobile. Chinul pe care i-l dă trupului îi vindecă păcatul.[22]”  De aceea, în împrejurările în care Mîntuitorul era solicitat de cineva să-l vindece, îi ierta mai întâi păcatele (Ioan V, 14) și astfel, eliminând cauza, obținea efectul: tămăduirea bolii trupești. Deci, legătura dintre suflet și trup, păcat și boală este evidentă . „ Durerea ne spune că s-a întâmplat ceva rău cu sufletul, că  nu numai trupul este bolnav, ci și sufletul. Vedem, astfel, cum sufletul poate transmite trupului bolile sale, stârnind mai apoi, în om dorința de cunoaștere de sine și dorința întoarcerii către Dumnezeu.[23]”

            Dacă vindecarea bolii nu se întâmplă în momentele posterioare săvârșirii Sfântului Maslu, nu înseamnă că Taina nu și-a îndeplinit efectul ei curativ, căci energiile și lucrările Duhului sunt multiple și variate. „Uneori, vindecarea se produce mai mult prin întărirea puterilor sufletești, iar alte ori prin iertarea păcatelor nemărturisite, întrucât aceasta întărește sufletul  și, prin suflet și trupul.[24]”

            Nevindecarea poate fi justificată și de persistența bolnavului în starea de păcătoșenie (după plinirea Tainei) sau de încărcarea conștiinței lui cu anumite păcate nemărturisite, însă aceste aspecte nu pot împiedica lucrarea harului, dacă bolnavul conștientizează condiția decăderii sale morale, dorește să-și normalizeze viața și să se îndrepte pe calea pocăinței cu credință sinceră în ajutorul lui Dumnezeu. Mărturisirea de credință a lui Petru Movilă spune categoric în acest sens: „Cu toate că, nu se face totdeauna tămăduirea trupului, dar, iertarea păcatelor sufletului urmează totdeauna la cel ce se pocăiește.[25]”  Deci,  în cazurile în care „vindecarea trupească nu se produce, totdeauna, rugăciunea credinței este auzită totdeauna, întrucât celor care se pocăiesc sincer li se dă, prin Maslu, iertarea păcatelor, a căror urmare, de multe ori, sunt boalele corporale.[26]”

            Prin administrarea Tainei, orice creștin bolnav, indiferent de nivelul stării sale sufletești, simte o ameliorare, o întărire a cugetului în fața suferinței provocată de păcat și un optimism spiritual care îl călește în răbdare și îi dă putere să reziste în fața bolii. În tot cazul,  „Taina Maslului introduce acest sacerdoțiu final, dăruiește, <<ungerea voioșiei>> și suscită înălțarea inimii deasupra trupului aflat în agonie.[27]”

            În cazul celor aflați în agonia morții, Taina aceasta le dă curajul să înfrunte moartea cu seninătate și să dobândească un sfârșit creștinesc liniștit, în pace și netulburat de nălucirile demonilor. Deci, „ chiar dacă, bolnavul decedează, efectul Tainei va fi asupra sufletului, care n-a căzut în deznădejde, și aducând ușurare în clipa morții, vor fi liniștiți apropiații bolnavului.[28]”

            Toate aceste daruri și binefaceri pe care le revarsă Taina Sfântului Maslu asupra noastră sunt efectele rugăciunilor ce se citesc în cadrul rânduielii slujbei, dar și ale ritului ungerii bolnavului cu untedelemn sfințit, prin care se închipuie și se înfăptuiește sălășluirea Duhului Sfânt în cel bolnav. „ Acest untedelemn este folositor și de lumină pricinuitor și de veselie. Și închipuiește mila lui Dumnezeu și darul Sfântului Duh, prin care și de osteneli ne izbăvim, și lumină și bucurie și veselie duhovnicească primim.[29]”

            Acestea ar fi, în linii mari, coordonatele majore ale dezbaterilor ce se vor avea loc la simpozionul nostru din toamnă, fără a emite pretenția că în succinta noastră dizertație am fi atins toate aspectele, ci doar am proiectat câteva repere orientative, ce urmează a fi analizate, aprofundate și lărgite într-o sferă mult mai amplă și mai dezvolatată în cadrul conferințelor.

            Un aport substanțial în derularea lucrărilor simpozionului îl vor putea aduce acei părinți profesori care se vor axa pe latura practică a problemelor, punând în vigoare experiența vieții lor de parohie și eficiența misiunii lor pastorale, venind cu exemple concrete și trăgând concluzii practice, instructiv-educative și lămuritoare referitoare la administrarea Tainei Sfântului Maslu și la supravegherea și îndrumarea sufletească și părintească a celor bolnavi, bineștiind că, „preotul trebuie să fie și un bun samaritean. El săvârșește Tainele, este păstorul. Slujirea samariteanului este întâia sa slujire. Și îi antrenează pe toți ceilalți să facă aceasta: este o slujire generală pe care preotul trebuie să o prezideze: o organizează și o stimulează.[30]”

            Vă urăm succes și mult spor în întocmirea referatelor și sperăm ca în toamna aceasta, cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu sprijinul, inițiativa și strădania sfințiilor voastre, să organizăm un simpozion frumos, plăcut și interesant, într-un cadru festiv și colegial și să-i imprimăm pe cât posibil o ținută științifică și academică.

Vă mulțumim anticipat!

PS: a. Data susținerii simpozionului a fost fixată în perioada:15-16 octombrie anul 2012.Plecarea spre Mănăstirea Arinii Dornei va avea loc în ziua de 14 oct. 2012, ora 14, cu un microbuz din București.Cu acest microbuz vom călători toți profesorii participanți la simpozion.

       b. Vă rog insistent ca lucrările alcătuite pentru simpozion să le trimiteți pe următoarea adresă de e-mail: tucanicusor@ yahoo.com.

       c.  Pentru a vă sprijini în munca de cercetare, vin în întâmpinarea dumneavoastră cu următoarea listă bibliografică:

 

Bibliografie

I.       Izvoare

A.    Biblia sau  Sfânta Scriptură, Ed. IBMBOR, București, 2008.

B.    Cărți de slujbă:

1.      Liturghier, Ed. IBMBOR, București, 2012.

2.      Molitfelnic, Ed. IBMBOR, București, 2002.

C.    Opere patristice:

3. Sf. Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, trad. în rom. de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Ed. Egumenița, Galați, f.a. de apariție.

4. Idem, Sf Ioan Gură de Aur, Comentariile sau explicarea epistolelor pastorale: I și II Timotei, epistola către Tit și cea către Filimon, Omilia a II-a, trad. în  rom. de Arhiereul Theodosie Ploeșteanul, București, 1911.

5. Idem, Despre boală și doftorie, în vol. „Mărgăritarele”, Ed. Pelerinul român, Oradea, 1994, p. 165-168.

6.Idem,  Despre preoție, trad. în rom. de Pr. Prof.  Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 1987.

7. Sf. Ioan Scăraru, Cuvânt către păstor, trad. în rom. de Protos. Ioasaf Popa , în „Glasul Bisericii”, X(1958), nr. 3, p. 223-228.

8. Sf. Simeon Noul Teolog , Țelul vieții cerștine, trad. în  rom. de Arhim.  Paulin Lecca, Ed. Anastasia, București, 1996.

9. Sf. Simeon al Tesanolnicului, Traktat asupra tuturor dogmelor credinței noastre ortodoxe după adevăratele principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos, vol. I, partea a II-a,  Despre Sfintele Taine, cap. 40, trad. în  rom. și tip. de Toma  Teodorescu și reeditat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2002.

10. Idem, Cuvânt despre Preoție, trad. în rom. de Pr. C. Teofil, în „Mitropolia Banatului”, XXXI (1981), nr. 10-12, p. 697-711.

11. Sf .Teofan Zăvorâtul, Viața lăuntrică, trad. în rom. de Elena Dulgheru, Ed. Sofia, București.

12. Idem, Boala și moartea,  trad. în rom. de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Ed. Sofia, București, 2002.

13.Tertulian, Despre răbdare, trad. în rom.  de Prof. David Popescu, în col. „PSB”, vol. 3, Apologeți de limbă latină, Ed. IBMBOR, București.

 

II.Opere colective

        14. Credința ortodoxă, Ed. Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1996.

 15.Îndrumarul cerștinului ortodox, culegere de articole moral-duhovnicești, trad. în rom. de Cristea Florentina , Ed. Egumenița, Galați, 2008.

16. Îndrumar creștin pentru vremurile de azi. Convorbiri cu Părintele Ambrozie, vol. I, trad. în rom. de Eugeniu Rogoti și vol.II,  trad. în rom. de Oxana Toporcean, Ed. Sofia, București, 2009.

17. Învățătura Sfinților Părinți despre boală, Ed. Egumenița, Galați, 2003.

18. Vademecum creștin ortodox. Cunoștințe minim necesare în lumina învățăturilor Sfinților Părinți, , Ed. Sofia, București, 2003.

III Cărți, manuale, tratate

19. Amedee Pere Meggle Dominique, Monahul și psihiatrul, trad. în rom. de Eugenia Vlas, Ed. Christiana, București, 1997.

20.Andrutsos Hristu, Dogmatica Bisericii Ortodoxe Răsăritene, trad. în rom. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sibiu, 1930.

21. Idem. Simbolica, trad. în rom. de Justin Moisescu, Ed. Centrului Mitropolitan al Olteniei, Craiova, 1955.

22. Antonie, Mitropolitul Surojului,  Viața și boala, trad. în rom. de Monahia Anastasia( Igiroșanu), Ed. Sf. Siluan, București, 2010.

23. Bel, Pr. Prof. Dr. Valer, Misiune, parohie, pastorație, ed. a II-a, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2006.

24. Blouet, J.,Theologie Pastorale, Paris, 1932.

25. Braniște, Pr. Prof. Dr. Ene,  Liturgica specială, ed. a V-a, București, 2008.

26. Bodnar, Pr. Teodor, Rolul preotului în educația enoriașilor săi, Ed. Cuvântul nostru, Suceava, 2000.

27. Brânzău, Păstorul și turma-Hodegetica, Lugoj, 1930.

28. Bria, Pr. Prof. Dr. Ioan, Destinul Ortodoxiei, Ed. IBMBOR, București, 1989.

29. Idem, Dicționar de teologie ortodoxă, Ed. IBMBOR, București, 1994.

30. Bulacu, Pr. Prof. Mihail,  Pedagogie creștină ortodoxă, București, 1935.

31.Cândea, Pr. Prof. Dr. Spiridon, Hristos și mântuirea sufletească a orășenilor, Sibiu, 1939.

32. Chițescu, Prof. Dr. Nicolae, Todoran, Pr. Prof. Dr. Isidor, Petreuță Pr. Prof. Ioan, Teologia Dogmatică și Simbolică,  București, 1958.

33.Chirilă, Dr. Pavel,  Conceptul de medicină creștină,  București, 2001.

34. Coman, Pr. Prof. Ioan, Sublimul preoției creștine, București, 1940.

35. Comșa, Pr. Grigorie,  Pastorația individuală și colectivă, Arad, 1929.

36.Cristescu, Pr, Dr. Grigorie, Teologie și sacerdoțiu.Tipul clasic al păstorului ortodox și idealurile pastorației moderne, Sibiu, 1928.

37. David, Arhid. Prof. Dr. Petre, Călăuza creștină pentru cunoașterea și apărarea dreptei credințe în fața prozelitismului sectant, Arad, 1987.

38. Deheleanu, Pr. Prof. Petre, Manual de sectologie, Arad, 1948.

39. Paul Evdokimov, Ortodoxia, trad. în rom. de Arhiereu-Vicar Dr. Irineu Ioan Popa, Ed. IBMBOR, București, 1996.

40. Idem, Iubirea nebună a lui Dumnezeu, trad. în rom. de Teodor  Baconsky, Ed. Anastasia, București, fără loc și an de apariție.

41. Floca, Arhid. Prof. Dr. Ioan, Drept canonic ortodox. Legislație și administrație bisericească, vol. II, Ed. IBMBOR, București, 1990.

42. Idem, Canoanele Bisericii Ortodoxe, note și comentarii, București, 1991.

43. Filaret, Mitropolitul Moscovei, Catehismul ortodox, trad. în rom. de Gheorghiță Ciocioi, Ed. Cartea ortodoxă, București, 2007.

44. Foundoulis, Ioannis,  Dialoguri liturgice,  vol. I, trad. în rom. de Pr. Victor Manolache, Ed. Bizantină, București, 2008.

45. Franz, Rosenzweig, Cărticica despre mintea omenească sănătoasă și bolnavă, trad. în rom. de Ioan I. Ică. Jr., Ed. Humanitas, București, 1995.

46. Hrisostom Arhiepiscop de Etna, Elemente de psihologie pastorală ortoxdoxă,  ed. a II-a, trad. în rom. de Daniela Constantin, Ed. Egumenița, Galați, 2003

47. Iremiev, Prof. Dimitrie, Pimenica ortodoxă sau Teologia pastorală, Cernăuți, 1928.

48. Jean-Claude Larchet,  Terapeutica bolilor spirituale, Ed. Sofia, București, 2001.

49. Idem, Creștinul în fața bolii, suferinței și morții, , âEd. Sofia, București, 2004.

50. Kraiopoulos, Arhim. Simeon, Taina suferinței, trad. în rom. de Pr. Victor Manolache, Ed. Bizantină, București, 2007.

51. Lithard, Victor, Precis de Theologie pastorală, Paris, 1930.

52. Marc-Antonie, Părintele din Coasta de Beauregard, Rugați-vă neîncetat,  trad. în rom. de Rodica Buga, Pr. Prof. Nicolae Buga, Ed.IBMBOR, București, 1998.

53. Marcu, Dr. Isidor,  Teologia Pastorală, vol. I (Didactica pastorală), Blaj, 1902.

54. Meyendroff, Paul, Taina Sfântului Maslu, trad., prefață și note de Cezar Login,   Ed. Renașterea, Cluj, 2011.

55.Metallinos, D. Gheorghios, Parohia, Hristos în mijlocul nostru, trad. în rom. de Pr. Prof. Ioan Ică, Deisis, Sibiu, 2004.

56. Mihălcescu, Mitropolit Irineu, Dogmele Bisericii Creștine Ortodoxe, Ed. Episcopiei  Romanului și Hușilor, Chișinău, 1994.

57. Idem, Dogmatica iubirii, Ed. România Creștină, București, 1998.

58. Mironescu, Mitropolit Athanasie, Sfaturi  către preoți, București, 1909.

59. Miron, Arhim. Vasile, Scrieri de Teologie Liturgică și pastoral-misionară, Ed. IBMBOR, București, 2002.

60. Idem, Cultul divin public ortodox, mijloc de sfințire a vieții credincioșilorși cale de mântuire, teză de doctorat, Ed. Europulos, Constanța, 2006.

61. Idem, Biserică și cult. Factori de promovare a vieții liturgice și religioase în Ortodoxie, Ed. Paideia, București, 2009.

62. Necula, Pr. Prof. Dr. Nicolae,Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, Ed. Episcopiei Dunării de jos, Galați, 1996.

63. Plămădeală, Mitropolit Antonie, Vocație și misiune creștină în vremea noastră, Sibiu, 1984.

64. Idem, Preotul în Biserică, în lume, acasă, Sibiu, 1996.

65. Popescu, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Iisus Hristos Pantocrator, Ed. IBMBOR, București, 2005.

66. Popescu, Pr. Victor, Sufletul preotului în luptă cu ispitele, București, 1943.

67. Remete, Pr. Conf. Dr. George, Dogmatica ortodoxă, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2000.

68. Roșescu, Pr. N. Ioan, Călăuza preoților de mir, Piatra Neamț, 1931.

69. Silvestru-Episcop de Canev, Teologia Dogmatică ortodoxă, vol. V, trad. în rom. de Arhim. Gherasim Miron și Prof. Teodor Ghica, Ed. Credința strămoșească, Iași, 2001.

70. Schememann, Alexander, Liturghie și viață, Pr. Dr. Sava, Viorel, Iași, 2001.

72. Scriban, Arhim. Iuliu, Chemarea preotului, București, 1921.

73. Idem, Vizitarea caselor, în vol. „Studiul pastoralei în Biserica Ortodoxă Română”, Sibiu, 1924.

74. Sofronie, Arhimandritul, Rugăciunea-experiența vieții veșnice, trad. în rom. de Diac. Ioan. I. Ică Jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1998.

75. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Ed. Omniscop, Craiova, 1993.

76. Idem, Rugăciunea lui Iisus și experiența Duhului Sfânt, Ed. Deisis, Sibiu, 1995.

77. Idem, Mica Dogmatică vorbită, trad. în tom. Maria-Cornelia Oros, , Ed. Deisis, Sibiu, 1995.

78. Idem, Teologia Dogmatică ortodoxă, vol. III, Ed. IBMBOR, București, 1997.

79. Șaguna, Mitropolit Andrei, Manual pentru studiul Pastoralei, Sibiu, 1872.

80. Ștefănescu, Arhim. Melchisedec, Teologia Pastorală, București, 1862.

81. Tia, Arhim. Teofil, Elemente de pastorală misionară, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2003.

82. Timiades, Mitropolit Emilianos, Preot, parohie, înnoire. Noțiuni și orientări pentru teologia și practica pastorală, trad. în rom. de Paul Brusanowski, Ed. Sofia, București, 2001.

83. Vintilescu, Pr. Prof. Dr. Petre, Preotul în fața chemării sale ca păstor al sufletelor, București, 1935.

84. Idem, Parohia ca teren de dezvoltare a spiritualității creștine, București, 1936.

85. Vlachos, Mitropolit Hierotheos, Psihoterapia ortodoxă, știința Sfinților Părinți, trad. în rom. de Irina Luminița Niculescu, Ed. Învierea, Timișoara, 1998.

86. Idem, Cugetul Bisericii Ortodoxe, trad. în rom. de Constantin Făgețan, Ed. Sofia, București, 2000.

87. Voniga, Pr. D., Activitataea pastorală a preotului în parohie, Arad, 1926.

88. Zizioulas, Mitropolit Ioannis, Creația ca Euharistie, trad. în rom. de Caliopie Papacioc. Ed. Bizantină, București, 1999.

IV Studii și articole

89. Bănescu, Prot. Dr. Marcu, Maslu de obște, întrelăsări și abateri,  în „Mitropolia Banatului”, XXXII (1980), nr. 4-6, p. 296-301.

90. Braniște, Pr. Prof. Dr. Ene, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine,  în „Ortodoxia”, XI (1959), nr. 4, p. 499-518.

91. Brătan, Pr. Ilie, Tactul pastoral, în „Mitropolia Olteniei”, XVI (1974), nr 3-4, p. 300-306.

92. Bucevschi, Prof. Diac. Orest, Viața lăuntrică a preotului și lucrarea lui pastorală, în „Mitropolia Olteniei”, VII(1955), nr 10-12, p. 546-555.

93. Idem, Râvna pastorală, în „Mitropolia Olteniei”, VIII (1956), nr 10-12, p. 606- 616.

94. Buzescu, Pr. Prof. Dr, Nicolae, Lucrarea Sfântului Duh în Sfintele Taine, în „Ortodoxia”, XXXI (1979), nr. 3-4, p. 562-583.

95. Cândea, Pr. Prof. Dr. Spiridon, Câți preoți oficiază Sfântul Maslu, în „Mitropolia Banatului”, VIII (1956), nr. 1-3, p. 58-67.

96. Idem, Îngrijirea pastorală a credincioșilor bolnavi, în „Mitropolia Ardealului”, IX (1957), nr. 1-2, p. 87-101.

97. Idem, Mijloace pastorale în fața acțiunilor eterodoxe,  în  „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, XXXIV (1958), nr. 3-4, p. 273-283.

98. Idem, Parohia ca teren de activitate pastorală a preotului, în  „Mitropolia Olteniei”, XII (1960), nr 5-6, p. 283-291.

99. Idem, Taina Sfântului Maslu,  în „Mitropolia Ardealului”, XVI (1964), nr. 9-10, p. 655-663.

100. Idem, Cultul divin și pastorația creștină, factori de promovare a vieții religioase în Ortodoxie, în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXXV, (1967), nr. 11-12, p. 1194-1210.

101. Idem, Reconsiderarea Sf. Maslu la romano-catolici, în „Mitropolia Banatului”, XXV (1973), nr. 4-6, p. 87-95.

102. Chilea, Pr. Sebastian, Rugăciunea preotului, în  „Mitropolia Olteniei”, VII (1955), nr. 3-4, p. 167-174.

103. Coman, Pr. Prof. Dr. Ioan, Viața parohiei, în „Mitropolia Ardealului”, X (1958), nr. 1-2, p. 122-126.

104. Idem, Sensul și sarcinile preoției după Sfinții Părinți ai primelor patru secole, în  „Mitropolia Olteniei”, XXIV(1972), nr. 1-2, p. 9-16.

105. Grosu, Pr. Prof. N., Taina Sfântului Maslu, în „Ortodoxia”, XXI (1979), nr. 3-4, p. 553-562.

103. Iordăchescu, Pr. Magistrand Gh., Sfânta Liturghie și Sfintele Taine, ca mijloace de pastorație, în „Studii Teologice”, X (1958), nr. 7-8, p. 485-494.

104. Manolache, Anca, Taina Sfântului Maslu (Eleoungerea), în „Glasul Bisericii”, XLIX (1988), nr. 6, p. 4-15.

105. Necula, Pr. Prof. Dr. Nicolae, Parohia-spațiul de activitate pastoral-misionară a preotului, ), în „Glasul Bisericii”, LVII (2001), nr. 1-4, p. 60-77.

106. Petrescu, Pr. Prof. Nicolae, Despre slujirea preoțească, în  „Mitropolia Olteniei”, XXXVII (1985), nr. 1-2, p. 35-45.

107. Petrica, Pr. Vasile, Câteva îndrumări pastorale pentru preoții începători, în „Mitropolia Banatului”, XXIV (1974), nr. 4-6, p. 274-290.

108. Idem, Pastorația credincioșilor bolnavi, în „Mitropolia Banatului”, XXVI (1976), nr. 9-12, p. 685-693.

109. Idem, Pregătirea credincioșilor în vederea primirii Sfintelor Taine, în „Mitropolia Banatului”, XXIX (1979), nr. 7-9, p. 425-438.

110 Popescu, Pr. Victor, Parohia și sufletele răzlețe, în vol. „Orientări creștine”, București,1937.

111. Radu, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Caracterul  ecleziologic al Sfintelor Taine și problema comuniunii, în „Ortodoxia”, XXX (1978), nr. 1-2, p. 17-389.

112. Răducă, Pr. Vasile, Taina Sf. Maslu în viața creștinului, în „Biserica Ortodoxă Română”, CVII, (1989), nr. 7-10, p. 175-189.

113. Rezuș, Pr. Prof. Dr. Petru, Temeiuri de pastorație ortodoxă, în  „Mitropolia Olteniei”, XI (1959), nr. 3-4, p. 153-159.

114.  Idem, Experiență și măiestrie pastorală, în  „Mitropolia Olteniei”, XVIII (1966), nr. 1-2, p. 3-9.

115. Stănescu, L., Preotul ca tămăduitor, în „Biserica Ortodoxă Română”, XLII, (1924), p. 655-660.

116. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Din aspectul sacramental al Bisericii,   în „Studii Teologice”, XVIII (1966), nr. 9-10, p. 531-563.

117. Sfichi, Pr. Dr. M., Despre zelul sacerdotal, în  „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, XXXII (1967), nr. 11-12, p. 1194-1210.

 

Arhim. Conf. Univ. Dr. Vasile Miron



[1] Serghei Bulgakov, Ortodoxia, trad. în  rom. de Nicolae Grosu, Ed. Paideia , București, 1994, p.117.  

[2] Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza a IV-a, trad. în  rom. de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, în vol. „Cateheze”, Ed. IBMBOR, București, 2003, p.61.

[3] Serghei Bulgakov, op. cit., p.117.

[4] Sf. Simeon al Tesanolnicului, Traktat asupra tuturor dogmelor credinței noastre ortodoxe după adevăratele principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos, vol. I, partea a II-a,  Despre Sfintele Taine, cap. 40, , trad. în  rom.  și tip. de Toma  Teodorescu și reeditat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2002, p. 91

[5] Sf Ioan Gură de Aur, Comentariile sau explicarea epistolelor pastorale: I și II Timotei, epistola către Tit și cea către Filimon, Omilia a II-a, trad. în  rom. de Arhiereul Theodosie Ploeșteanul, București, 1911, p.139

[6] „În limba greacă <<Iisus>> înseamnă <<cel ce vindecă>>. Căci El este doctorul sufletelor și al trupurilor și tămăduitorul celor ținuți de duhuri rele. El vindecă și ochii orbilor, dar luminează și mințile. El este doctorul șchiopilor, dar îndreaptă și picioarele păcătoșilor spre pocăinț㔠(Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza a X-a, în  trad. rom. cit., p.138.

[7] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Mica Dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica, Ed. Deisis, Sibiu, 1995, p.112.

[8] Ibidem, p.108

[9] Îndrumar creștin pentru vremurile de azi. Convorbiri cu Părintele Ambrozie,  vol.II,  trad. în rom. de Oxana Toporcean, Ed. Sofia, București, 2009, p. 272.

[10] Sf. Simeon al Tesanolnicului, în  trad. rom. cit., vol. II, cap. 291, Despre Sfântul Maslu,  p. 38.

[11] Sf .Teofan Zăvorâtul, Viața lăuntrică, trad. în rom. de Elena Dulgheru, Ed. Sofia, București, p. 138.

[12] Pr. Iconom Constantin Moisiu , Să stăm bine, să stăm cu frică. Povățuitor liturgic pentru preoți și popor, București, 1949, p.153                                                                                                                                                            

[13] Paul Evdokimov, Ortodoxia, trad. în rom. de Arhiereu-Vicar Dr. Irineu Ioan Popa, Ed. IBMBOR, București, 1996, p. 288.

[14]Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III,  Ed. IBMBOR, București, 1996, p. 135.

[15] Pr. Ioan Mihălcescu (Mitropolitul Irineu), Dogmatica iubirii, Ed. România Creștină, București, 1999, p. 26.

[16] Paul Evdokimov în trad. rom. cit., p.325.

[17] În veacul apostolic, această Taină se administra ca și Mirungerea prin punerea mâinilor săvârșitorului ( Fapte XXVIII  8-9), pentru că Sfinții Apostoli și urmașii acestora în succesiunea harului Preoției se conformau dispoziției Mântuitorului, Care a poruncit astfel apostolilor în clipa când a instituit Taina: „Pe bolnavi, mâinile veți pune și se vor face sănătoși” (Marcu XVI, 18). O reminiscență a acestui mod de a săvârși Taina se mai păstrează astăzi în ultima parte a  rânduielii slujbei, când preotul așează Sfânta Evanghelie pe capul bolnavului și spune prin cuvintele rugăciunii că ea substituie mâna Domnului „cea puternică și tare”.... .  Spre sfârșitul veacului apostolic, punerea mîinilor peste bolnavi pentru vindecare a fost înlocuită prin ungerea cu untedelemn sfințit, așa cum punerea mâinilor pentru împărtășirea Sf. Duh, noilor botezați a fost înlocuită cu Mirungerea și privilegiul de a săvârși Taina a fost încredințat preoților. (A se vedea lucrarea P. Lebedew, Liturgica sau explicarea serviciului divin, traducere și prelucrare de Iconomul Nicolae Filip, București, 1899, p. 414). Deci, practica ungerii bolnavului cu untdelemn sfințit datează din veacul apostolic (Marcu VI, 13; Iacob V, 14), ca și actul sfințirii untdelemnuluicare se săvârșea printr-o rugăciune specială în care sujitorul cerea să i se dea „ putere lucrătoare, spre păstrarea sănătății, spre îndepărtarea a toată cursa, prin Hristos, nădejdea noastră”(Constituțiile Sfinților Apostoli, Cartea a VIII-a, cap. 29, trad. în rom. de Pr. Gh. N. Nițu, București, 1907, p. 312).

[18] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Mica Dogmatică... , p. 110.

[19]Pr. Ioan Mihălcescu, op. cit., p. 263.

[20] Sf. Teofan Zăvorâtul,  Boala și moartea,  trad. în rom. de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Ed. Sofia, București, 2002, p. 28. „ Tocmai în primejdii e pusă la încercare viața noastră, în ele constă viața cea fericită, chiar dacă ar copleși-o oricâte greutăți. Un înțelept nu cade frânt în fața suferințelor trupești și nici nu se neliniștește în mijlocul strâmtorărilor , ci rămâne tare chiar în fața nenorocirilor” (Sf. Ambrozie al Milanului, Despre Iacob și despre viața fericită,  trad. în rom de Pr. Prof Teodor Bodogae, în col. „PSB”, vol. 52. Ed. IBMBOR, București, 2007, p.259). „Prin urmare, când vezi că un drept își sfârșește viața de aici în strâmtorare, în chinuri, în boală, în sărăcie și în alte nenumărate suferințe, zi în tine așa: Dacă nu ar fi Înviere și judecată, Dumnezeu nu l-ar fi lăsat pe acesta, care a suferit pentru El atâtea rele, să plece de aici fără să se bucure de vreun bine! De aici se vede că i-a pregătit o altă viață, mai plăcută decât aceasta de aici și cu mult mai bună. Dacă n-ar fi o altă viață, Dumnezeu n-ar fi îngăduit cu mulți păcătoși să petreacă și să chefuiască în viața aceasta, iar mulți  drepți să îndure nenumărate necazuri” (Sf Ioan Gură de Aur, Omilii la statui,  trad. în rom. de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 2007, p.26).

[21] Sf. Ambrozie al Milanului, în  trad. rom. cit.,  p. 251.

[22] Sf Ioan Gură de Aur, Comentar la Evanghelia de la Ioan, Omilia 38,  trad. în rom. din limba franceză  de Diacon Gheorghe Băbuț, Ed. Pelerinul Român, Oradea, 1997, p.179.

[23]  Învățătura Sfinților Părinți despre boală, Ed. Egumenița, Galați, 2003.  „Prin boli, Domnul îl cheamă pe om la pocăință, că trebuie să pătimească fizic pentru păcatele săvărșite, să se chinuiasc㔠(Îndrumar creștin pentru vremurile..., vol. I, trad. în rom. de Eugeniu Rogoti, Ed. Sofia, București, 2008, p. 214) „Dacă suntem cuprinși de boală, trebuie să ne întărim prin această încercare. Mulți sfinți îi cereau lui Dumnezeu să le trimită suferințe și chinuri în această viață, ca pentru acestea să li se ierte păcatele și să nu aibă parte de suferință pe lumea aceasta (Ibidem, vol. II, p. 272-273).

[24] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică....,p. 136.

[25] Hristu Andrustos, Simbolica, trad. în rom. de Justin Moisescu, Ed. Centrului Mitropolitan al Olteniei, Craiova, 1955, p. 324.

[26] Ibidem.

[27] Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu, trad. în rom. de Teodor  Baconsky, Ed. Anastasia, București, fără loc și an de apariție, p. 96.

[28]Idem, Ortodoxia, în trad. rom. cit., p. 288.

[29] Sf. Teofilact al Bulgariei,Tâlcuirea Sfintelor Evanghelii de la Matei și Marcu, prelucrată după prima ediție apărută la Iași în 1805 și tipărită a II-a oară în Ed. Sofia, București, 1998, p. 210 „Așadar, acest untdelemn este sfânt și plin de dumnezeiască putere. El ungând trupește, poate lumina și sfinți împreună sufletele, trupurile și duhurile, și a vindeca rănile, a goni bolile, a curăți tina păcatului și are puetere a ne da mila și bunătatea lui Dumnezeu”(Sf. Simeon al Tesalonicului, Despre Sfântul Maslu, cap. 291, în trad. rom. cit., p. 39

[30] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Mica Dogmatică..., p. 158 În acest sens, un mare părinte filocalic atrage atenția păstorilor de suflete, zicând: „Interesează-te la vreme de cel bolnav, ca să nu se permanentizeze boala în el, sau chiar să moară din cauza blestematei tăceri. Din pricina tăcerii comandantului, mulți socoteau că plutesc bine, până ce s-au ciocnit de stânc㔠( Sf. Ioan Scăraru, Cuvânt către păstor, trad. în rom. de Protos. Ioasaf Popa , în „Glasul Bisericii”, X(1958), nr. 3, p. 225).